ePathology.ro

Modificări de număr

1) Involuţia - scăderea numărului de celule

2) Hiperplazia - creşterea numărului de celule

Modificări de mărime

3) Atrofia - scăderea dimensiunilor celulelor

4) Hipertrofia - creşterea dimensiunilor celulelor

Modificări de diferenţiere

5) Metaplazia - transformarea reversibilă a unui ţesut matur în alt tip de ţesut matur

6) Displazia - modificări arhitecturale şi citologice

Tulburări de creştere celulare

Hiperplazia reprezintă creşterea numărului de celule parenchimale cu păstrarea dimensiunilor acestora

Hipertrofia reprezintă creşterea dimensiunilor celulelor, cu păstrarea numărului constant al acestora.

Hipertrofia şi hiperplazia pot apare în urma a 2 cauze principale :

• creşterea necesitătilor funcţionale mai ales în organele musculare (ex.: hipertrofia ventriculară stângă în hipertensiunea arterială sistemică, hipertrofia muşchilor scheletici la atleţi, hipertrofia musculaturii vezicii urinare ca rezultat al obstrucţiei fluxului urinar cauzată de adenomul de prostată)
• stimularea hormonală excesivă (ex.: creşterea dimensiunilor sânilor în lactaţie prin hipertrofia şi hiperplazia lobulilor, consecutiv stimulării prin hormoni placentari sau ai corpului galben; hiperproducţia de STH de către adenoame hipofizare duce la gigantism la copil sau acromegalie la adult; hipertrofia şi hiperplazia musculaturii uterine în sarcină consecutiv stimulării progesteronice)

 Atrofia

Atrofia reprezintă scăderea dimensiunilor celulelor, cu scăderea dimensiunilor şi diminuarea funcţiilor unui organ sau ţesut.

Celulele atrofice îşi pierd funcţiile specializate şi acumulează un pigment de uzură galben-brun, numit lipofuscină (ex.: atrofia brună a inimii)

In atrofia celulară, constituenţii celulari (proteine, organite) sunt eliminaţi printr-un proces de autofagocitoză; acesta este un mecanism adaptativ ce permite celulei să supravieţuiască în condiţii ostile prin scăderea ratei metabolice.

Astfel, organitele defective sunt înconjurate de o membrană ce provine din reticulul endoplasmic rugos, după care are loc formarea unui corp autofagic. Fuzionarea corpului autofagic cu lizozomul are ca efect degradarea organitelor cu formarea unor corpi membranari tubulo-veziculari. Corpii autofagici tardivi se vor transforma în corpi reziduali, cu material lipidic lamelar (lipofuscină).

Atrofia poate fi determinată de malnutriţie sau inaniţie prin pierderea celulelor adipoase. Deficienţele nutriţionale localizate se datorează vascularizaţiei insuficiente (ex.: arterite).

Atrofia difuză a unui organ poate apare prin diminuarea activităţii sale funcţionale (ex.: atrofia musculară prin imobilizare şi pierderea calciului din oase).

Denervarea duce la atrofie musculară ireversibilă (ex.: distrugerea neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării în poliomielită duce la paralizii cu atrofie musculară).

Absenţa stimulării hormonale duce la atrofie (ex.: leziuni ale hipofizei duce la atrofia tiroidei, iar atrofia tiroidei duce la atrofia pielii).

In cazul presiunii exercitate de o tumoră sau un chist pe un organ învecinat se produce o scădere în dimensiuni a acestuia (atrofia de presiune).

Metaplazia reprezintă transformarea reversibilă a unui tip de ţesut matur în alt tip de ţesut matur.

Ea poate fi de tip epitelial sau mezenchimal, tipică sau atipică. Ca exemple se pot da :

• transformarea (metaplazia) epiteliului respirator pseudostratificat cilindric ciliat în epiteliu scuamos stratificat la fumători
• refluxul gastroesofagian determină metaplazia columnară a epiteliului scuamos esofagian (esofagul Barrett)
• metaplazia poate apare adjacent zonelor neoplazice, cum ar fi, de exemplu existenţa unor focare de metaplazie intestinală în jurul unui carcinom gastric

Displazia

Uneori celulele au o rată de proliferare mare şi atunci nu mai pot atinge maturaţia completă (cu dezvoltarea în întregime a citoplasmei) înainte de a intra într-un nou ciclu celular; aceasta duce la apariţia unei populaţii celulare cu structură anormală.

Celulele au raportul nucleu / citoplasmă crescut, cu nuclei mari cu cromatină întunecată şi nucleoli proeminenţi.

Citoplasma este puţină şi cu lipsa unor structuri specializate (vacuole de mucus sau cili). Toate acestea arată insuficienta diferenţiere, iar celulele se numesc atipice.

Atipia celulară poate apare şi ca o consecinţă a multiplicării rapide ca răspuns la distrugerea epiteliului; în acest caz, atipia este rezultatul turn-overului crescut celular, în încercarea de a regenera epiteliul şi care dispare după încetarea stimulului.

Displazia este o atipie celulară persistentă şi este privită ca o leziune precanceroasă.

Ea poate apare pe arii de metaplazie sau de novo şi se însoţeşte de anomalii ale anumitor proto-oncogene sau anti-oncogene celulare.