• Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

ePathology.ro

Member Area
Maestrii
Bucureşti

Victor Babes
Adevăratul întemeietor al învăţământului de anatomie patologică de la noi a fost Victor Babeş, care a reuşit să creeze din aceste mici începuturi un institut de renume mondial, un învăţătmânt şi o tradiţie de metodologie didactică şi de orientare ştiinţifică valabilă şi astăzi pentru cercetarea ştiintifică.
 
S-a nascut la 28 iulie 1854 la Viena, fiind unul dintre numeroşii copii ai lui Vincenţiu Babeş - cărturar erudit, luptător pentru drepturile românilor în capitala imperială, secretar al înaltei Curţi de Casaţie şi deputat în Parlamentul de la Budapesta - şi al Sophiei Holdscheid din Viena. A urmat medicina la Budapesta şi Viena. A fost apreciat de celebrul Prof. K. Rokitansky şi - deşi era încă student – acesta l-a recomandat pentru a deveni asistent la Catedra de Anatomie Patologică a Facutăţii de Medicină din Budapesta.
 
In 1878 şi-a luat doctoratul la Viena, iar patru ani mai târziu a devenit docent în anatomie patologică. In perioada 1882-1885 şi-a desăvârşit pregătirea prin studiile efectuate cu mari profesori ai vremii: Pasteur, Cornil, Charcot - la Paris, Virchow, Koch -la Berlin, Arnold –la Heidelberg şi Bollinger - la Munchen, Recklinghausen şi Waldeyer – la Strasbourg. Intre 1884 şi 1887 a fost profesor agregat la Facultatea de Medicină din Budapesta şi apoi directorul Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti (1887-1925).
 
V. Babeş a lucrat în morfologie încă de la 1871, când a fost numit demonstrator de anatomie normală pe lângă Langer, la catedra de anatomie descriptivă de la Viena; a fost apoi asistent de anatomie patologică la Budapesta; a rămas colaborator al lui V. Cornil până în momentul morţii lui. A trăit epoca de creare a bacteriologiei şi a anatomiei patologice microscopice, contribuind printre cei dintâi la stabilirea noţiunilor de bază în ambele domenii, mai mult, ştiind să le asocieze în mod creator.
 
Activitatea sa ştiinţifică a fost extrem de complexă şi de amplă. A publicat peste 1300 de lucrări, din care 25 de monografii de amploare, cea mai cunoscută fiind Les bacteries et leur role dans l’etiologie, anatomie et histologie pathologique des maladies infectieuses (în colaborare cu A. V. Cornil – 1885), primul tratat din lume de bacteriologie distins cu premiul Montyon al Academiei Franceze şi care a apărut la Paris în trei ediţii succesive (1885, 1886 şi 1890). In 1881 a descoperit bacilul morvei confirmat în 1883 de Loeffler şi numit bacilul Loeffler; în 1892 a descoperit paraziţii din globulele roşii, dar americanii care i-au descoperit un an şi jumătate mai târziu i-au contestat prioritatea. A descris pentru prima oară în domeniul patologiei corpusculii rabici în 1889, în citoplasma neuronilor din cornul lui Amon (hipocamp), descoperire confirmată de Aldechi Negri în 1902.
 
Pentru impresionanta sa activitate, V. Babeş a fost ales în 1889 Membru corespondent al Academiei Române şi apoi membru titular după 6 ani. A fost comandor al Coroanei României, al Meritului Civil Bulgar; ofiţer al legiunii de Onoare al Franţei, al Stelei României, al Coroanei de Fier austriace şi a fost distins cu Bene Merenti clasa I.
 
Istoria anatomiei patologice în ţara noastră începe practic în 1887, atunci când, prin decret regal, V. Babeş este chemat de la Budapesta şi numit profesor de patologie experimentală şi bacteriologie, încredinţându-i-se, totodată, şi sarcina de a infiinţa un institut de patologie şi bacteriologie.
 
Institutul, sub conducerea lui V. Babeş, a funcţionat de la început şi până în anul 1899, în vechea casă a familiei Brâncoveanu, pe terenul dintre Palatul de Justiţie şi Teatrul de Operetă, pe malul drept al Dâmboviţei, în faţa căii Victoriei. Institutul actual a fost creat de arhitectul francez Louis Blanc şi inaugurat în 1899. La 2 martie 1925, institutul a primit numele creatorului şi animatorului său. Până la moartea lui V. Babeş, manifestările ştiinţifice şi organizatorice ale acestui institut au oglindit în cea mai mare parte întinsa sa activitate ştiinţifică, făcând onoare vieţii medicale romaneşti. V. Babeş a avut o activitate multilaterală, îmbrăţişând, în cercetările sale, probleme de bacteriologie, serologie, anatomie patologică, parazitologie, medicină veterinară, igienă, epidemiologie.
 
Virchow, într-o scrisoare, îl caracterizează astfel pe V. Babeş: “Nu cunosc vreun alt savant tânăr pe care să-l pot compara cu Dr. Babeş în ceea ce priveşte asiduitatea permanentă, abilitatea şi previziunea, dar mai ales care să fie comparat cu el pentru fidelitatea şi scrupulozitatea lucrărilor sale ştiinţifice”. Activitatea de anatomo-patolog a lui V. Babeş a fost atât de cuprinzatoare şi de deschizătoare de drumuri, încât din ea reiese un fapt demn de a fi semnalat, şi anume: conţinutul noţiunii de morfologie capătă prin activitatea lui un sens mai larg decât orice construcţie conceptuală de până atunci din domeniul anatomiei patologice, mai larg chiar decât studiul formei şi al corelaţiilor spaţiale dintre microb şi elementele organismului gazdă. El cuprinde manifestările proceselor funcţionale şi, în special, pe ale celor biochimice. Este ceea ce mai târziu va fi denumit, cu un termen inspirat - patomorfologie.
 
Cunoscând amănunţit datele şi ideile ştiinţelor naturii, îndeosebi pe ale medicinii din timpul său, V. Babeş a adâncit fiecare fapt supus cercetării experimentale. El avea capacitatea de a lega diferite fapte curente de ideile strict ştiinţifice, subordonând legile particulare legilor generale ale naturii, construind, prin deducţii îndrăzneţe, noi ipoteze şi teorii de o deosebită însemnătate pentru dezvoltarea medicinii şi biologiei.
 
In ceea ce priveşte activitatea didactică a lui V. Babeş, în 1887, este chemat la Bucureşti ca profesor de patologie si bacteriologie. Pe atunci, catedra de anatomie patologică era ocupată de prof. E. Severin. După pensionarea acestuia, în 1892, catedra de bacteriologie s-a contopit cu cea de anatomie patologică, aşa că V. Babeş a devenit profesor de anatomie patologică şi de bacteriologie. Chemarea la Bucureşti a lui V. Babeş a fost o mare izbândă a conducerii Facultăţii de Medicină, un deosebit merit în această privinţă având dr. N. Kalinderu.
 
Noul institut, înfiinţat graţie spiritului creator, progresist al lui V. Babeş, a însemnat o bază ştiinţifică de unde avea să pornească o medicină cu adevărat modernă - medicina preventivă. Pentru acest scop, V. Babeş a creat cadre medicale temeinic pregătite, legând totdeauna teoria cu practica şi pornind în cercetarea ştiinţifică de la constatarea faptelor clinice sau epidemiologice. Lângă acest institut există vechea clădire a Morgii orăşeneşti (Splaiul Independenţei, colţ cu str. B. P. Haşdeu), de unde provenea o cazuistică variată pentru a se demonstra studenţilor diferitele leziuni, în legătură cu faptele de observaţie clinică.
 
Dar pe locul acestei morgi s-au ridicat, după puţini ani, laboratoarele Facultăţii de Chimie, iar serviciul de morgă a trecut în localul nou şi a luat, o dată cu venirea la conducere a lui Mina Minovici, amploarea şi organizarea Institutului de Medicină Legală. Astfel, Institutul de Patologie, şi totodata învăţământul medical, au rămas fără o bază prosecturală. Deşi condiţiile organizatorice erau grele, totuşi V. Babeş a reuşit să dispună permanent de un variat material cazuistic, necesar învăţământului practic, anatomo-patologic. Astfel, cei care i-au fost studenţi sau asistenţi îşi amintesc că V. Babeş se ducea cu trăsura din spital în spital, făcând singur necropsiile, recoltând piese interesante pentru muzeu ori ca material didactic, pe care îl arăta studenţilor la curs. Laborantul său, Vasile Macrea, îl însoţea, ducând toate cele necesare acestor necropsii, care erau mult apreciate de întreaga noastră lume medicală.
 
Cei care au avut ocazia de a asista la aceste necropsii nu vor uita niciodată valoarea învăţămintelor dobândite; V. Babeş făcea incursiuni uimitoare în bacteriologie şi patologia generală. V. Babeş a făcut parte din Consiliul Sanitar Superior, şi a pornit împreună cu Thoma Ionescu, Nicolae Kalinderu şi Critzman, la fondarea unor noi reviste medicale: Arhivele de ştiinţe Medicale, Progresul Medical Roman. Institutul său edita Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti şi România Medicală.
 
Impreună cu alţi savanţi, a întemeiat Reuniunea Română de biologie. A colaborat la nenumărate reviste din ţară şi din străinătate. A fost raportor la peste 20 de congrese internaţionale, unde participarea sa a constituit întotdeauna un eveniment ştiinţific important, căci aducea o afirmare de concepţii personale cu valoare incontestabilă. In opera lui V. Babeş se vede permanent o preocupare pentru bolnavi, pentru combaterea organizată a bolilor şi prevenirea lor prin mijloace de ordin medico-sanitar.
 
In 1913 prepară un vaccin antiholeric combătând epidemia de holeră din Bulgaria, de pe frontul din Balcani şi în timpul primului război mondial. După Unirea din 1918 ţine în paralel cursuri la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi Cluj, până la desemnarea ca profesor la Cluj a elevului său Titu Vasiliu.
 
In 1900 înfiinţează la Bucureşti Societatea Anatomică rezervată studiilor anatomo-clinice. Tipăreşte în limbile română şi franceză “Analele Institutului de Patologie, şi Bacteriologie”, în opt volume (1889-1923). Din 1892 apare sub patronajul său revista “România Medicală”.
 
Este recunoscut internaţional pentru cercetările anatomo-patologice în patologia sistemului nervos central şi periferic, fiind recunoscut internaţional ca autorul descrierii leziunilor degenerative ale neuronului, rolul nevrogliei în cursul bolilor infecţioase, precizând reacţiile celulelor gliale în scleroza glială, mielite infecţioase, scleroze combinate ale măduvei, atrofii neurogene, leziuni nervoase din miopatii, din lepră şi turbare. In sifilis, V. Babeş identifică spirochete în vasele mici, precizează diagnosticul diferenţial dintre aortita sifilitică şi ateroscleroza vârstnicilor, studiază forme fruste sau larvate de sifilis hepatic şi meningoencefalita sifilitică.
 
In lepră., aproape toate datele anatomice îi aparţin lui V. Babeş. Acesta evidenţiază că epiteliile şi alte ţesuturi suferă o necrobioză particulară, cu pigmenţi şi lipide, urmată de degenerare hialină; sunt identificaţi bacilii Hansen în nervi, ganglioni spinali, măduvă şi creier, iar printr-o tehnică specială evidenţiază bacilii Hansen din celulele leproase Virchow, din muşchi, os, măduvă şi chiar din foliculii ovarieni. Este primul care stabileşte relaţii nosologice între tuberculoză şi lepră şi descoperă reacţiile biologice ale leprominei cu reacţii încrucişate cu tuberculina. In turbare, V. Babeş are merite excepţionale în depistarea leziunilor rabice din sistemul nervos central: nodulii rabici, care poarta numele de corpusculi Babeş - Negri, au fost interpretate just, fiind verificaţi de datele actuale electrono-optice; a mai descris leziunile microscopice ale turbării din globul ocular, din glandele salivare, din pancreas, din intestine, din aparatul respirator, aparatul uro-genital şi sistemul hematopoietic.
 
In morvă, a dovedit că acelaşi agent cauzal produce atât inflamaţia tipică cât şi abcesele banale, atât în patologia umană (identifică pentru prima dată bacilul morvei în leziunile de la om) cât şi în cea veterinară. In febra tifoidă, identifică variaţii lezionale raportate la flora asociată; evidenţiază porţi de intrare neobişnuite (ulceraţii intestinale tuberculoase); identifică grupul paratificilor şi studiază formele determinate de microbii intermediari între grupurile tific şi coli. In studiul micozelor a insistat în special în patologia actinomicozei, urmărită comparativ în patologia umană şi cea veterinară. In pelagră, a evidenţiat leziuni cutanate, digestive şi nervoase care au fost puse în legătură cu stări carenţiale la indivizi debilitaţi ca urmare a alcoolismului şi pelagrei antecesorilor; constatările morfologice au fost prezentate în contextul bolii a cărei etiologie, patogenie, profilaxie şi tratament au fost prezentate pe larg în monografiile sale.
 
In 40 de ani de muncă neîntreruptă, V. Babeş a scris peste 1300 de lucrări; în aceste lucrări se poate descifra concepţia lui V. Babeş despre boală în general, el privind organismul ca pe un tot unitar, legând întotdeauna fenomenele locale cu răsunetul lor asupra organismului, ca şi legătura dintre fenomenele endogene şi factorii exogeni. Dintre aceste lucrări se pot cita: “Neoplaziile pielii” (în Tratatul de dermatologie, Berlin, 1885); “Procesele specifice ale copilăriei” (Leipzig, 1889); “Bacilul leprei şi histologia leprei” (Berlin, 1898, Viena 1901, Jena, 1906). Celebrul tratat Kolle - Wasserman (1903-1910, Jena) publică monografiile sale despre: şancrul moale, rinosclerom, febra de Malta, fuzobacili, lepra, piciorul de Madura, bubonul endemic al Orientului etc. Despre tetanos, publică o prezentare de ansamblu (New York). Deosebit de apreciat este “Tratatul turbării” (Paris, 1912). Un savant german constată că aceste descoperiri şi cărţi îl clasează pe V. Babeş ca savantul care, dupa Pasteur este cel care a contribuit cel mai mult la cunoaşterea turbării şi perfecţionarea tratamentului antirabic.
 
In 1892 apare “Atlasul de histologie patologică a sistemului nervos” (Berlin). In 1902 publică, în co1aborare cu V. Sion, “Pelagra” (Viena). In 1905 apare la Stuttgart “Studiul celulelor gigante”. Pe lângă acestea, menţionăm publicaţiile cu caracter didactic, care conţin întinsele sale observaţii personale originale, cu o bogată iconografie. Astfel, putem aminti: un curs de bacteriologie în limba maghiară (1886); un curs de patologie experimentală (Bucureşti, 1892); un curs de bacteriologie (cules de Oprescu şi St. Gh. Nicolau, Bucureşti, 1900); un curs de anatomie patologică generală (cules de M. Georgescu, Bucureşti, 1902); un curs de anatomie patologică specială (în colaborare cu Aurel Babeş, în 2 volume, 1922).
 
Pentru a înţelege mai bine suflul ştiinţific pe care l-a adus V. Babeş în opera sa formatoare asupra medicinii romaneşti, este suficient să-i enumerăm pe elevii şi colaboratorii săi principali: Gh. Marinescu, C. Levaditi, I. Puşcariu, P. Riegler, V. Sian, Gh. Proca, Fr. Rainer, St. Gh. Nicolau, M. Manicatide, C. Bacaloglu, A. Theohari, T. Mironescu, Titu Vasiliu etc. Din 1925, Ministerul Instrucţiunii Publice dă o lege prin care Institutul de Patologie şi Bacteriologie capătă titlul de Institutul Dr. Victor Babeş, nume pe care îl păstrează şi astăzi.

Cluj
Titu Vasiliu
Descendent dintr-o familie de boieri moldoveni, Titu Vasiliu a făcut studii liceale la Botoşani, după care în 1904 s-a înscris la Institutul Medico-Militar al Facultăţii de Medicină din Capitală. Datorită calităţilor sale intelectuale, a fost remarcat de Victor Babeş şi la 9 octombrie 1909 a fost numit preparator la Institutul de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti. Un an mai târziu a devenit preparator la Clinica Medicală III din Capitală, aflată sub conducerea Prof. Ion Nanu-Muscel. Vasiliu şi-a consacrat trei ani studiului şi practicii de internist, formandu-şi o temeinică experienţă clinică, pe care a fructificat-o ulterior în interpretările anatomo-clinice. A fost avansat asistent universitar la Institutul de Patologie şi - în paralel - a condus Serviciul de Prosectură, ceea ce i-a conferit o gândire integrativă. Titlul de doctor în medicină şi chirurgie i s-a acordat în 1913, cand a susţinut teza “Despre reacţia serologică Bordet-Wassermann”; lucrarea a fost distinsă cu premiul Hillel.
 
In 1913, în timpul epidemiei de holeră din războiul din Balcani, a participat la misiunea bacteriologică din Bulgaria, condusă de Victor Babeş şi Ioan Cantacuzino.
 
Babeş l-a trimis în 1914 la specializare, iniţial la Berlin, apoi la Freiburg, unde a lucrat sub conducerea celebrului anatomo-patolog Ludwig Aschoff, avându-i colegi pe Leperne, Landau şi Nicolai Anicikov. Datorită începerii primului război mondial T. Vasiliu a fost chemat în ţară şi între anii 1916-1918 a fost mobilizat, ca medic sublocotenet, în cadrul Armatei a II-a. După demobilizare, a revenit ca asistent la Institutul condus de Babeş, iar în 1919 a fost numit şef de lucrări la Laboratorul Clinicii Medicală III şi şef al Serviciului de Prosectură. Consiliul Dirigent l-a numit pe Babeş profesor titular al Facultăţii româneşti de Medicină din Cluj (1919) şi la propunerea sa, Vasiliu a devenit profesor agregat.
 
Deoarece Babeş a fost nevoit să se întoarcă la Bucureşti în 1920, lui Vasiliu i s-a încredinţat conducerea Institutului de Anatomie Patologică din Cluj. Dupa 2 ani a fost avansat profesor titular. In 1920 a fondat Reuniunea Anatomică, al carei preşedinte a fost în perioada 1923-1931, iar din 1932 până în 1939 - membru al Comitetului prezidenţial.
A preluat conducerea Comisiei Clinicilor în 1938.
 
In perioada refugiului de la Sibiu, şi-a continuat cariera universitară şi a fost medic de ambulator la Policlinica CFR. Revenit în 1945 în Cluj, şi-a concentrat activitatea spre reorganizarea Catedrei şi a Serviciului de Prosectură. A fost pensionat în 1947, deşi avea doar 62 de ani şi era la apogeul activităţii sale, dar devenise indezirabil regimului comunist. Ulterior a fost numit profesor la Institutul de Perfecţionare şi Specializare a Medicilor din Bucureşti, unde a activat timp de şase luni (1952-1953).
 
Apoi, la Cluj a continuat să lucreze împreună cu fostul său colaborator şi urmaş la catedră, Rubin Popa, în cadrul Institutului de Oncologie. Titu Vasiliu a avut o bogată activitate ştiinţifică ce a cuprins peste 330 de lucrări. Pentru uzul studenţilor a elaborat în 1920 un Manual de Anatomie Patologică. In 1923 a publicat monografia “Sângele şi organele hematopoietice”, vastă lucrare de patologie clinică şi anatomie-patologică, ce reprezintă o premieră în literatură medicală românească. Manualul Anatomie patologică clinică a fost redactat în 1939 şi reeditat în 1942 şi 1946 / 47. Monografia “Boalele şi sindroamele aparatului hemo-reticuloendotelial” a fost tipărită în 1946. Profesorul şi-a adus contribuţia la volumul »Probleme de Oncologie» (1953). Trei ani mai târziu a fost publicată remarcabila sa monografie “Boala canceroasă”. Titu Vasiliu a fost ales Decan al Facultăţii de Medicină în anul universitar 1926-1927 şi apoi Prodecan, până în 1928.
 
I s-au conferit medaliile şi distincţiile: "Bărbăţie şi credinţă" clasa I, Meritul sanitar şi Medaille d'Honneur des Epidemies (Franţa), acordate pentru activitatea din epidemia din 1913, precum şi gradul de Ofiţer al "Coroanei României".
 
 
Last Updated on Thursday, 25 February 2010 21:43