ePathology.ro

 Atrofia

Atrofia reprezintă scăderea dimensiunilor celulelor, cu scăderea dimensiunilor şi diminuarea funcţiilor unui organ sau ţesut.

Celulele atrofice îşi pierd funcţiile specializate şi acumulează un pigment de uzură galben-brun, numit lipofuscină (ex.: atrofia brună a inimii)

In atrofia celulară, constituenţii celulari (proteine, organite) sunt eliminaţi printr-un proces de autofagocitoză; acesta este un mecanism adaptativ ce permite celulei să supravieţuiască în condiţii ostile prin scăderea ratei metabolice.

Astfel, organitele defective sunt înconjurate de o membrană ce provine din reticulul endoplasmic rugos, după care are loc formarea unui corp autofagic. Fuzionarea corpului autofagic cu lizozomul are ca efect degradarea organitelor cu formarea unor corpi membranari tubulo-veziculari. Corpii autofagici tardivi se vor transforma în corpi reziduali, cu material lipidic lamelar (lipofuscină).

Atrofia poate fi determinată de malnutriţie sau inaniţie prin pierderea celulelor adipoase. Deficienţele nutriţionale localizate se datorează vascularizaţiei insuficiente (ex.: arterite).

Atrofia difuză a unui organ poate apare prin diminuarea activităţii sale funcţionale (ex.: atrofia musculară prin imobilizare şi pierderea calciului din oase).

Denervarea duce la atrofie musculară ireversibilă (ex.: distrugerea neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării în poliomielită duce la paralizii cu atrofie musculară).

Absenţa stimulării hormonale duce la atrofie (ex.: leziuni ale hipofizei duce la atrofia tiroidei, iar atrofia tiroidei duce la atrofia pielii).

In cazul presiunii exercitate de o tumoră sau un chist pe un organ învecinat se produce o scădere în dimensiuni a acestuia (atrofia de presiune).