ePathology.ro

Efectele necrozei

Pierderea splinei nu afectează supravieţuirea pe termen lung (dar pacienţii au risc crescut de a face infecţii cu pneumococ !)

Pierderea unei mici porţiuni a sistemului excito-conductor cardiac poate fi fatal

Pierderea unui rinichi poate fi compensată de celălalt, care se hipertrofiază şi lucrează la capacitate dublă

Pierderea ţesutului cerebral este ireversibilă şi duce la paralizii sau pareze

Pierderea a 75% din parenchimul hepatic nu este fatală, ficatul regenerându-se în câteva săptămâni - în condiţii experimentale!

Tesuturile necrozate sunt îndepărtate printr-un proces inflamator local şi reparate.

PMN-urile şi macrofagele sunt atrase în zona necrotică prin chemotaxie şi eliberează enzime ce lichefiază ţesuturile, urmată de fagocitoză.

In zonele cu necroză întinsă, ţesuturile moarte sunt înlocuite printr-o cicatrice fibroasă sau prin calcificare.

Tipuri necroza

• ramolismentul cerebral, infarctul maduvei spinarii

Tipuri speciale de necroza :

• citosteatonecroza (necroza grasoasa prin actiunea lipazelor cu saponificare)
• escara (necroza de decubit)
• gangrena (necroza cu suprainfectie)
• sechestrul (fragment necrozat intr-o cavitate inchisa; ex.: osteomielita)

Citosteatonecroza, in pancreatita acuta, HE, 4x                          Necroza hemoragica in infarctul mezenteric, HE, 10x

Gangrena

Formă specială de necroză cu suprainfecţie cu micro-organisme anaerobe, care produc enzime ce degradează ţesuturile (putrefacţie) şi se extind de-a lungul spaţiilor anatomice, ducând la şoc toxico-septic şi deces.

Poate fi uscată, umedă sau gazoasă.

In gangrena uscată ţesuturile sunt dense, de culoare neagră şi cu linie de demarcaţie între zona viabilă şi cea necrozată

In gangrena umedă, ţesuturile sunt moi, albăstrui, fără linie de demarcaţie

In gangrena gazoasă, zona are culoare cenuşiu-verzuie, cu aspect emfizematos şi miros putrid.